De ce zicem “Noroc!” atunci când strănuta cineva? Potrivit istoriei, în vremea când ciuma bubonică făcea ravagii în Europa, dacă un bolnav strănuta cu forţa, era semnul debutului bolii. Prin urmare, Papa Grigorie cel Mare (540-604) a dat o lege prin care le cerea oamenilor să-i binecuvânteze pe cei care strănuta, în speranţa că se va stopa evoluţia bolii.
În acelaşi timp, se aştepta din partea acestora din urmă să-şi acopere gura cu mâna sau cu o bucată de pânză. Motivul este evident: pentru a împiedica răspândirea bolii, dar şi, conform credinţei multora, pentru a păstra sufletul intact. Prin strănut, sufletul ar fi ieşit din trup şi ar fi deschis drumul morţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu