luni, 19 ianuarie 2009

Despre anunl 2012 ...


Nu va fi sfârşitul lumii, ci sfârşitul timpului! Potrivit mayaşilor, anul 2012 nu va fi sfârşitul lumii, ci momentul când adevărul ne va fi revelat. Toate aceste schimbări dramatice vor avea efecte serioase şi asupra ADN-ului uman, care va fi suferit o reprogramare şi va fi îmbunătăţit, având 12 spirale în loc de două. Oamenii vor depăşi tehnologia, aşa cum e cunoscută azi. Cea de-a 5-a Lume se sfârşeşte în 1987. A Şasea Lume începe în 2012. Deci, acum suntem între două Lumi. Acest timp este numit “Apocalipsa” sau “Revelaţia”. Acest lucru înseamnă că Adevărul ne va fi revelat, nicidecum “Sfârşitul Lumii”. 24, 16, 0 Planeta Terra se comportă ca un imens circuit electric. Între suprafaţă şi ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanţă de suprafaţă, există un fel de cavitate electromagnetică. Proprietăţile rezonante ale acestei cavităţi magnetice au fost descoperite de fizicianul german W. O. Schumann, între 1952-1957 şi permit măsurarea frecvenţei vibratorii medii a planetei Terra. Timp de mii de ani, Rezonanţa Schumann sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secundă. Însă, din 1980, rezonanţa a început să crească încet, acum fiind de 12 cicli pe secundă. Creşterea frecvenţei vibratorii a planetei noastre face ca 24 de ore de viaţă pe Terra să corespundă de fapt cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru. (Pare o explicaţie destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm...) Curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe măsură ce ne apropiem de “Punctul Zero”, momentul în care planul Sistemului Solar, se va suprapune pe planul Galaxiei. Deci dacă 24 de ore ale zilei reprezintă acum 16 ore efective, diferenţa dintre acestea se va mări exponenţial, astfel încât la trecerea prin “Punctul Zero” 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecinţele acestui fenomen sfidează orice putere de imaginaţie: întreaga planetă şi toţi locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune! Omul este supus, ca toate creaturile Terrei, efectelor acestei schimbări: simptome fizice cum ar fi migrenele, oboseala cronică, crampele musculare, simptome ale gripei, vise intense mai degrabă fanteziste decât minunate. Şi mai cu seamă, corpul uman devine din ce în ce mai sensibil. Modificarea cea mai spectaculoasă are loc însă la nivelul ADN-ului uman, care pare a fi acum reprogramat de Inteligenţa Cosmică. Ca urmare, intuiţia se dezvoltă mai repede, ca şi toate capacităţile paranormale ce derivă din ea. Al treilea ochi începe să se deschidă şi chiar ochii fizici se transformă pentru a se adapta Luminii şi frecvenţelor ei mult mai elevate.

Fericirea şi lumina albastră


Conform cercetătorilor, lumina albastră poate creşte încrederea şi nivelul de fericire. Studiul a fost efectuat de The Mind Lab (Laboratorul Minţii) de către un grup de cercetători si a relevat faptul că lumina colorată aduce beneficii asupra oamenilor.

Oamenii de ştiinţă au expus un grup de voluntari la diferite lumini de culori diferite si au constatat că bărbaţii se simt mai încrezători dacă sunt expuşi la lumină de culoare albastră sau verde, pe când femeile erau mai fericite la culoarea albastră, mov sau portocaliu. Voluntarii ce au fost expuşi la lumina colorată au completat testele mentale cu 25% mai repede decât cei care nu au fost expusi. A fost testat şi timpul de reacţie ce a crescut cu 12%, iar coordonarea mână-ochi precum şi abilitatea de enumera cuvinte dintr-o lista privită anterior a fost îmbunătăţită.

Doctorul Davis Lewis, unul din fondatorii Laboratorlui Minţii a declarat către DailyMail că iernile secetoase pot afecta negativ psihicul. “Cu cât iernile sunt mai gri, cu atât creşte şi riscul de a fi deprimaţi”. “Dacă dorim ca iarna să treacă mai repede este suficient să adăugăm un pic de culoare in viaţa noastră”, adaugă Lewis.